Fracul meu

Așa de gol în toate cum m-am născut în lumeTrăiesc și pînă astăzi ; muncesc, dar n-am pututSă-mi fac trăsură, haine, parale și un nume ;Dar îns-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut !

Și azi ca-n toată vremea datornicii veniră,Obraznici cît se poate ; boieri, i-ați cunoscut !Dar însă cu ocară, cu brînci mai toți ieșiră,Fiind c-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut.

Acum să fac mătănii, la piept eu a mă strînge,Să-mi plec și ochi și capu, și mîna să sărut,Să mușc, să vînz pe unu, pe altu iar a lingeLe-am învățat pe toate, și-un frac azi mi-am făcut.

Rang, slujbă, bogăție, acuma vin grămadă,Acea idee proastă de cinste am perdut ;La un boier prea mare mă duc acum îndatăȘi mîine și poimîine, și-un frac azi mi-am făcut.

Plecai să merg, dar însă împins de îngînfare,Pe la a mea Elenă, să trec puțin am vrut ;Dar ea-mi zise : „Dragă și tu în astă stare,Și tu cu haina curții și tu frac ți-ai făcut ?”

Ca vis, ca-nălucire, cum piere toate-n lume,Zadarnica-mi mîndrie îndată a trecut !Și-am zis : decît ast „dragă”, nu voi eu un alt numeNu voi palat, rang, aur, și fracul am vîndut.