Călugărița

În sfânta mănăstire de-ai mei părinți zidită,Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat,Acoperit de zdrențe, de ani împovărat,Îndur sub bolți de jale o soartă urgisită.

Frumoasă-am fost odată, senină, fericită,A țării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat -Și-adesea amintindu-mi de visul spulberatCrunt inima-mi zvâcnește și sângeră rănită.

Căci viața mea în lacrimi și-a oglindit izvodulDe când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, VoievodulPurces-a să înfrunte păgânele urdii;

Din șea îl prăbușiră hangerele haine -De-atunci cad în ruină mărețe curți pustiiȘi eu îmi rog sfârșitul, dar moartea nu mai vine.