Aveam o muză

Aveam o muză, ea era frumoasă,Cum numa-n vis o dată-n viața taPoți ca să vezi icoana radioasă,În strai de-argint a unui elf de nea!Păr blond deschis, de aur și mătasă,Grumazii albi și umeri coperea,Un strai de-argint strâns de-un colan aurosStrângea mijlocul ei cel mlădios!

Și talia-i ca-n marmură săpatăStrălucea albă-n transparentul strai,Sâni dulci și albi ca neaua cea curată,Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai;Abia se ține haina cea bogatăPrinsă ușor cu un colan de pai,Astfel adesea mă găsea veghindNori străbătea o umbră de argint.

Crinul luminei strălucea în mânăReflectând dulce mândrul ei obraz,Razele dulci loveau fața-i senină,Rotunzii umeri și-albul ei grumaz;Părul lucea ca auru-n lumină,Straiul cădea de pe-umeri de atlaz,Ochi mari albaștri-n gene lungi de aurȘi fruntea-i albă-ntunecată-n laur!

O dată-n viața-i muritorul vedeÎn visul său un chip așa d-ales!Eu... fericit c-amantul blondei Lede,Nebun de-amor, eu o vedeam ades,Venea-n singurătatea mea pe îndelete,Rătăceam mâna-n păru-i blond și des,De pe-umeri haina-i luneca ușor ­Vedeai rotundul braț pân-subsuori.

Părea c-așteaptă de a fi cuprinsă,De-a-și simți inima bătând cu dor,Ca buza ei de-a mea să fie-atinsă,Ca graiul ei să tremure ușor,Să văd privirea veselă și plânsă,Să aud glasu-ntunecat de-amorȘi la ureche dulce să-i repetCântul, ce-n gândul meu se mișcă-ncet.

O, îmi șoptește numa-n dulci cuvinteNeînțelese, pline de-nțeles,O, îmi surâzi cu gura ta fierbinte,Tu, înger blând cu ochii plini d-eres,Căci al tău zâmbet îmi aduce-aminteC-un înger ești ce fu din cer trimes,Ca să mângâi junia mea bogatăCu-a ta zâmbire dulce și curată.

S-apropia, în aer suspendată,Și brațul ei grumazu-mi cuprindea,Priveam în sus la fața-i luminată,La gura-i mică care surâdea ­Din ochi albaștri raza-ntunecată,Plină de-amor în ochiul meu cădea,Talia ei subțire-n colan strânsăTremura scump de brațul meu cuprinsă.

Ea a murit. ­ Am îngropat-o-n zare.Sufletul ei de lume este plâns. ­Am sfărmat arfa ­ și a mea cântareS-a înăsprit, s-a adâncit ­ s-a stins.Îmi plac a nopții turburate oare,Îmi place de dureri să fiu învins;O, de-aș orbi, de-aș amuți odată,Că-n lume nu văd lumea căutată!

Eu nu văd munții înecați de nouri,De care gându-mi vultur s-acăța;N-aud a mării înmiite-ecouri,Ce-n glasul meu măreț s-amesteca;În codri-antici n-aud muget de bouri,Trezind zilele vechi în mintea mea,Codrul din munți, râul din vale-mi tace ­De ce nu pot în praf a mă preface!