Ca și Stoa, ce pretinde...

Ca și Stoa, ce pretindeSă fim mândri și integri,Când plutesc deasupra noastrăCu-a lor visuri ochii negri;

Ca și basmele păgâneDe iubire ce-ard himericCu nesațiul lor de visuriȘi cu-atâta întuneric;

Când atrași de a lor noapteNe suntem străini de lume,Duși pe marginea uităriiDe-un avânt fără de nume;

Când gândire nu mai esteȘi când inima e tristăȘi afară de-acel farmecCând nimic nu mai există:

Părăsesc și veac și țarăPentru umeri de femeieȘi o rog astfel în jețu-iDulce locului să steie,

Să mă pierd privind-o vecinicDe la creștet la picioare,Mândră ca o-mpărăteasă,Caldă, cu senin de soare,

De pe ochii-i să ridiceLanguroase lunge gene,Să-ngenunchi naintea zâneiVenus Anadyomene,

Genele dând întunericVoluptos căutăturii,Iar gropițele cocheteDulci râd la mijlocul gurii.