Ce s-alegea de noi, a mea nebună...

Ce s-alegea de noi, a mea nebună,De ne-ntâlneam demult cu-așa iubire?Sau nebuneam mai mult încă-mpreună,Sau eu muream de-atâta fericire.

Viața mea cea strălucităDe ochii tăi cei de copilEra cu zgomot și-nflorităPrecum e luna lui april.

Și-n astă înflorire zgomotoasăNoi ne-am fi fost atât ... atât de dragi...Cu toane multe, tu, ca o crăiasă,Iar eu ­ de tine lacom ­ ca un pagi.

Acum ca-n toamna cea târzieUn istovit și trist izvor,Asupra-i frunzele pustieA noastre visuri cad și mor.

Și de nimica astăzi nu-mi mai pasă,Nu cer nimic din lume, nici aștept.Mă mir de ce cu strângeri dureroaseSărmana inimă mai bate-n piept.

În văduvire și eclipsă,Eu anii mei îi risipesc,Simțind în suflet pururi lipsăDe chipul tău dumnezeiesc.