Diana

Ce cauți unde bate lunaPe-un alb izvor tremurătorȘi unde păsările-ntr-unaSe-ntrec cu glas ciripitor?N-auzi cum frunzele-n poianăȘoptesc cu zgomotul de guriCe se sărută, se hîrjoanăÎn umbr-adîncă de păduri?

În cea oglindă mișcătoareVrei să privești un straniu joc,O apă vecinic călătoareSub ochiul tău rămas pe loc?S-a desprimăvărat pădurea,E-o nouă viață-n orice zvon,Și numai tu gîndești aiurea,Ca tînărul Endymion.

De ce dorești singurătateȘi glasul tainic de izvor?S-auzi cum codrul frunza-și bate,S-adormi pe verdele covor?Iar prin lumina cea rărită,Din valuri reci, din umbre moi,S-apar-o zînă liniștităCu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaieMînuțe albe de omăt,O față dulce și bălaie,Un trup înalt și mlădiet.Un arc de aur pe-al ei umăr,Ea trece mîndră la vînatȘi peste frunze fără numărAbia o urmă a lăsat.