E împărțită omenirea...

E împărțită omenireaÎn cei ce vor și cei ce știu.În cei dentâi trăiește firea,Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu.Când unii țese haina vremei,Ceilalți a vremii coji adun:Viață unii dau problemei,Ceilalți gândirei o supun.

Dar pace este între dânșii:Ce unii fac iau alți-aminte.Căci până azi domnește-ntr-înșiiA cărții tale graiuri sfinte.N-a intrat viermele-ndoielii,Copil e ochiul lor când vede,Căința văd urmând greșelii,Căci omul tot în tine crede.

Al răului geniu arate-miUn om din viță pământească,Ce-ar fi-ncercat ale lui patemiNaintea ta să-ndreptățească;Căci buni și răi trăiesc în tine,Cuvântul tău e calea lor ­De-a lor abateri li-i rușine,Căci tu ești ținta tuturor.

Virtutea nu mai e un merit,Căci merit nu-i când nu e luptă.Asupra ta ei nu se-ntărâtCu viața-n joc, cu mintea ruptă;Mânând cu anii colbul școlii,Ei cred făr-a fi înțeles,Din cărți străvechi roase de moliiÎși împlu mintea cu eres.

Ei nu pătrund a ta mărire ­Minune-i pentru dânșii tot.Necercetând nimic în fire,Nimic nu știu, nimic nu pot;Căci nu-i supusă lămuririiGândirea-n capul înțelept ­La toate farmecele firiiSe bat cu mânile pe piept.

Urmând a cărților străvecheStatornic, nemișcat învăț,E surdă azi a lor urechePrivindu-ți firea cu dispreț;Legată-n lanț e a lor minteȘi rodul minții e sălbatec,Se plac în mistice cuvinteȘi-esplică totul enigmatic.