Iambul

De mult mă lupt cătând în vers măsura,Ce plină e ca toamna mierea-n faguri,Ca s-o aștern frumos în lungi șiraguri,Ce fără piedeci trec sunând cezura.

Ce aspru mișcă pânza de la steaguri,Trezind în suflet patima și ura ­Dar iar cu dulce glas îți umple guraAtunci când Amor timid trece praguri!

De l-am aflat la noi a spune n-o pot;De poți s-auzi în el al undei șopot,De e al lui cu drept acest preambul ­

Aceste toate singur nu le judec...Dar versul cel mai plin, mai blând și pudic,Puternic iar de-o vrea e pururi iambul.