Lacul (Eminescu)

Lacul codrilor albastruNuferi galbeni îl încarcă;Tresărind în cercuri albeEl cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,Parc-ascult și parc-așteptEa din trestii să răsarăȘi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,Îngânați de glas de ape,Și să scap din mână cârma,Și lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmecSub lumina blândei lune -Vântu-n trestii lin foșnească,Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... SinguraticÎn zadar suspin și sufărLângă lacul cel albastruÎncărcat cu flori de nufăr.