Locul aripelor

Strecor degetele mele printre buclele-ți de aur,Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,Iară ochii-ți, gardianii, mă opresc și mă sumut.

Ochii tăi, înșelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,Căci cu două înțelesuri mă atrag și mă resping ­Mă atrag când stau ca gheața cu privirea desperată,Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.

O, atunci mâna ta-i tare și respinge cu putereMâna mea, care profană ar intra în santuarSă se-ascundă-n sânii-ți tineri, pe când eu plin de plăcereSă uit lumea-n sărutarea-ți și în ochii tăi de jar.

Astăzi însă nu-s ca flama cea profană și avară,Inima mi-e sântă astăzi, cald și dulce-i pieptul meu,Azi sunt cast ca rugăciunea și timid ca primăvara,Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu.

Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea ești tu, copilă!Lasă ca sub gazul roșu eu la sânii-ți să pătrunz,Să deschei corsetul ista... Tu roșind să râzi gentilă,Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepții albi, rotunzi

Și să strecor a mea mână după gâtu-ți de zăpadă!Tu roșești... tu nu vrei, Marta?... O, de-ai ști ce caut eu...Ai surâde și-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă,Să-ți privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.

Cungiurând c-un braț molatec gâtul tău cel alb ca zarea,Apăsând fața-ți roșită pe-al meu piept bătând mereu,Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare:Locul aripelor albe le-aș căta-n delirul meu!

Locul ciunt unde aripa se-nalță albă c-argintulCând tu înger încă-n ceruri pluteai dulce, fericit,Locul de-unde-apoi căzură când tu, vizitând pământulTe-ai uitat... și-n lumea asta ca copilă te-ai trezit.