Odă

Nu credeam să învăț a muri vrodată;Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi,Ochii mei nălțam visător la steauaSingurătății.

Când deodată tu răsăriși în cale-mi,Suferință tu, dureros de dulce...Pân-în fund băui voluptatea morțiiNendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,Ori ca Hercul înveninat de haina-i;Focul meu a-l stinge nu pot cu toateApele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări...Pot să mai renviu luminos din el caPasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,Vino iar în sân, nepăsare tristă;Ca să pot muri liniștit, pe mineMie redă-mă!