Viața mea fu ziuă

Viața mea fu ziuă și ceru-mi un senin,Speranța, steaua de-aur mie-mi lucea în sânPână ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut ­O, îngere căzut!

Și două stele negre luciră-n negru focPe cerul vieței mele; ­ iar geniul-norocMă lasă-n lume singur, dispare în abisDe nour și de vis.

O rază din privire-ți viața mi-a-nnegrit,Din sânul meu speranța divină a fugit;Norocul și-a stins steaua... De m-ai iubi măcar ­O, înger de amar!

Dar nu!... Din lumea-mi neagră tu zbori în calea ta;Sub pasul tău pe-arenă de aur vei călcaCând eu pierdut în noapte-mi nimic nu mai sperez,Ci vecinic te visez.