În port (Mihail Săulescu)

Zori de ziuă, valuri, ploaie —Și corăbii care pleacă, mute și greoaieTu rămîi în port departe de atâtea căi,Poate vântul te desparte de vreunul dintre-ai tăi,De privești cu-atâta jale călătorul val,Care vine singuratec și se sparge-n malDin corăbiile toate care merg acum.Cine știe care duce, către care drum,Un logodnic, un părinte, o scrisoare doarȘi corăbiile, iată, peste zări dispar.

Ce-ai lăsat în ele oare de privești așa,Și-i atâta noapte-adâncă în privirea ta.Merg și-acum (în care parte ?) merg și-acum, ducândUn logodnic, o scrisoare, — poate doar un gând.

Stai în port, privești cu jaleCâți nu stăm în port,Urmărind cu mintea visul care poate-i mort ?Câți nu stăm privind în zare și-așteptând mereuSă ne-aducă doar o veste valul mării greu ?Stăm în port, și cine stie ce catarg în zăriVa fi semnul împlinirii ultimei sperări ?

Tu rămii aici și-așteaptă,Doamne, până când ?Dar aicea niciodată nu e prea curând,Dar aicea niciodata nu e prea târziu —Până când n-o fi doar noapte, noapte și pustiu.