Excelsior (Mihail Săulescu)

Pe drumu-acesta merg...Și totuși, Doamne, parcă e-naltă parte caleaSpre care-aș vrea s-alerg!...

Departe! cine știe spre ce ținut și unde?...Dar sufletele noastre mereu doresc ceva...Pe drumu-acesta mergem, dar pîn'la noi pătrundeMereu, ca o chemare, un zvon de undeva.

Legați vedem că suntem de lutul ce ne-apasa,Robiți simțim că suntem de-un dor nepriceput,Ce tot mereu ne cheamă, ce veșnic nu ne lasă,Ce tot mereu dispare, — dar tot nu l-am pierdut.

Și inima ne bate pentru ceva ce nu eȘi sufletele noastre muncite sunt de-un ind,Menit să nu mai moară, ursit să nu apuie;Și veșnic nasc mai multe, și toate pier curînd...

Și ascultăm doar glasul din inimile noastre;Și poate asta-i calea, ori poate alta e...Ceva e ce ne cheamă, ceva din zări albastre,Ceva din altă parte, și nu pricepem ce...

Pe drumu-acesta merg...Și totuși, Doamne, parcă e-n altă parte caleaSpre care-aș vrea s-alerg L.