Ultimul dor

Acolo unde lângă râuSe-nșir' răchiți bătrâne,Se duce gândul meu ades,Se duce azi și mâine.

Acolo-i satu-ncununatCu-a nucilor verdeață,Ferice-acolo am trăitA vieții dimineață.

Bisericuța cea de lemnȘi azi e vie-n minte-mi;Căsuța cu doi plopi la drumO văd parcă nainte-mi.

Și parcă din grădină iesS-apuc pe ulicioaraCe duce la ogor, țiindDe mână surioara.

Ah! cugetul mi-e ne-mpăcatCăci am pornit în lume,Căci am fost surd la tristul plânsAl iubitoarei mume!

Ca roua s-au topit, s-au dusIluziile toate,Și sufletu-mi înstrăinatDe jale nu mai poate.

Și dacă din atâtea floriNici una nu-mi rămâne,Un singur gând, un singur dorDe suflet se mai ține...

De n-am putut ca să trăiescDe scumpul sat aproape,La cea biserica de lemnCând oi muri mă-ngroape.

S-ascult prin somnul cel de veciCetaniile sfinte,Ș-acele cânturi ce-mi aducDe-a mea pruncie-aminte;

Să mai ascult ca de demultCum seara toaca bate,Când duhul păcii maiestosPlutește peste toate.