Ion Bobdeorz

Traducido por Petre Grimm

Robert Burns, poetul țărănimei

Au fost trei crai în răsărit,Cu ’mpărăție mare,Pe Bobdeorz, viteaz vestit,Jurat-au să-l omoare.

Cu plugul au săpat o brazdăȘi-acolo l-aruncară,Cu bulgări îl acoperiră,Că-i mort acum jurară.

Venit-a blânda primăvară,Cu ploaia-i l-a scăldat,Și-atunci a înviat el iarăȘi mult ei s’au mirat.

Al verii soare-l încălziȘi el creștea mereu,Și cu o blană ca de-ariciuapăra de rău.

Dar zi de zi în toamna receEl bietu ’ngălbenea,Plecă el capul și ’n picioareDe-abia se mai ținea.

Când l-au văzut că-i galben, slab,Atunci a doua oară,Ca să-l omoare cei trei crai,Dușmanii lui, jurară.

Și l-au tăiat dela genunchiC’o coasă, vai și-amar!Și mi-l legară fedeleșIn car ca pe-un tâlhar.

Cu bâtele-l bătură-apoiSvârlindu-l la pământ,Lovind într’una ’n spate, ’n piept,Și-l spânzurară ’n vânt.

Văzând că nu voia să moară,Atunci, ca să-l înece,Il asvârliră ’ntr’o fântânăCu apă multă, rece.

L-au scos și l-au întins pe jos,Lovind în trup și ’n față,Și-l sfărâmau când mai dădeaMăcar un semn de viață.

L-au ars în flăcări ca să-i scoatăȘi măduva din oase,Sfârșit fu doar când între pietreMoraru-l sfărâmase.

Și veseli sângele-l băurăDin inima-i pe rând,Și tot mai veseli se făcură,Tot bând mereu și bând.

Ion Bobdeorz viteaz vestitA fost, și cine beaDin sângele-i odată doarMai inimos era.

Uita de griji, necazuri omulDe bea din al lui sânge,Chiar văduva bărbatu-i mortUita de a-l mai plânge.

Să închinăm pentru el deciToți cu paharu ’n mână;Să-i înflorească neamu ’n veciIn Scoția bătrână.

Comentarios

Cargando comentarios…