Unui șoarece

Biet dobitoc sfios și micCe-atâta groază ’n pieptul tău,Și de ce fugi așa de iuteCă nici un răuEu nu-ți voescȘi n’am de gând să te lovesc.

Imi pare rău că stăpânirea,Ce peste lume noi am pus-o,Acum stricat-a înfrățireaIn care până-atuncea fireaIn pace viața ei și-a dus-o,Și-acum pe dreptTi ’ngheață inimioara ’n piept;Te temi de mine, muritorNăscut ca tine din pământ,Ca nu cumva să-mi vie ’n gândSă te omor.

Dar tu trăești din furt, firește,Că doară cine te oprește,Și ție ți-a fost viața datăCa s’o trăești și tu odată,Și tot ce ceriE doar atât ca să nu pieri;La banița de grâu un spicE tot atât cât și nimic,Iar eu pot sa trăesc prea bineCu ce-mi rămâne dela tine.

Căsuța ta e o ruină!O alta nouă nu ai cumȘi nici cu ce să-ți faci de-acum,Și iată iarna cea hainăCu aspru-i crivăț o să vină;Vedeai cum câmpul s’a golitȘi te-ai gânditSă stai pitit,Sa scapi de-a iernii grea urgie,Dar crudul plugului cuțitTrecu prin mica ta chilie.De sigur mult ai alergatȘi paie, frunze-ai adunatSa-ți faci aceasta vizunie,De geaba munca ta ți-a fost,Acum ești tot făr’ adăpostIn ger și ’n vifor, ce-au să vie.

Dar nu ești numai tu pe lumeSă dovedești că șoarici, oameni,De-ar face planuri cât de bune,De multe ori e tot zădarnic,Zădarnic e să ari, să sameni,Să fii harnic.De geaba-i ori ce prevedere,Ori cât ar fi de înțeleaptă,Căci doar necazuri și durereAici ne-așteaptă.

Mai fericit ești tu ca mine!Doar clipa de acum pe tineTe chinuește;Dar eu mă uit și înapoi,Câte necazuri și nevoi,De visuri care mi-au fost sfinteȘi scumpe eu mi-aduc aminte,Și înainteMă uit, deși nu văd nimica,Mă ’nghiață frica.