Stăpânul Insulei

Pescarii povestesc că’n miazăzi,Pe-o insulă bogată ’n mirodeniiȘi pietre mândre ce ’n nisip scânteie,O pasăre trăia ce, stând pe maluri,Cu ciocul ei rupea fâșii coroanaTulpinelor înalte, când ca aripi,Boite parcă’n roș cu melci din Tyros,Le ridica sburând greoiu pe-aproape:Ar fi părut un nor întunecat,În timpul zilei s’ar fi stins în codri,Dar în amurg s’ar fi întors la țărmuri,În boarea rece și sărată-a măriiVrăjitul glas nălțându-l pân’ delfinii,Prietenii cântării, vin cu valulPe-o mare — aur de scântei și pene.Așa ar fi trăit din vremi străbune,Naufragiații doar ar fi zărit-o.Căci prima dată când sosiră oameniCu albe pânze duse’n drum prielnicSpre insulă, ea sar fi tras pe culmeSă vadă tot meleagul ci cel drag,Și-ar fi întins uriașele ei aripiPierind pe veci cu cântec surd de jale.