Șalul negru

La șalul cel negru mă uit în tăcereȘi sufletu-mi rece e nemângăiat,Pentru că de jale, de chin și durereEste sfășiat!Eu astăzi la lume a spune voiesc,Din care pricină cumplit pătimesc.

Când eram mai tânăr iubeam cu dulceațăO gingașă greacă cu părul frumos,Cu negre sprincene, cu rumănă fațăȘi trup mlădios;Căci atunce lesne în amor credeam,Și amărăciunea-i încă n-o știam.

Iscusita fată cu a sa iubire,Cu-a ei cătătură ce înflăcăra,Singurul meu bine, ș-a mea fericirePe lume era.Dar statornicie este pe pământ?...Credința e vorbă, amorul cuvânt!

Într-una din zile, poftisem la masăCâțiva buni prieteni, cu care vorbindMă simțeam ferice, la greaca frumoasăGândul meu fiind.Căci de zile negre grijă nu purtam;Vro nenorocire nici macar visam.

Iat-un mârșav jidov vine și-mi șoptește:“Greaca ta, stăpâne, ce-atât o iubești,Te vinde pre tine și te viclenește,Iar tu nici gândești!”Eu îi dădui aur și îl blăstămăi,Și pe credinciosu-mi rob atunci chemăi.

Pe calul meu ager sării cu grăbire,Și lăsându-i frâul ca vântul zburam,Nu simțeam durere, nici compătimire,Ca piatra eram.O negură ochii îmi păinjini,Și înghețul morței inima-mi slei.

Dar când casa grecei zării de departe,Slăbi tot curajul și puterea mea;Zbor, ajung, descalec rece ca de moarte,Și intru la ea.O, vai! o, turbare! o, chin nedescris!Văz... aievea oare sau e vrun rău vis?

Văzui fărădelege, văzui pângărire!Pe-un arman în brațe ținea strâns la sân,Ș-a lor buzi lipite arătau simțire,Numai prin suspin.Iute ca un fulger paloșul am scos...C-o cruntă lovire i-am prăvălit jos!

Apoi a lor trupuri călcând cu turbare,Priveam a fetiței chipul cel plăcut,Gurița-i deschisă cerea sărutareȘ-într-acel minut.Atunci de pe capu-i șalul am luat,Ș-am șters în tăcere fierul sângerat.

Tot încă țiu minte ruga ei duioasă,Și cum din grumazu-i sânge gâlgâia...De-acum se sfârșiră greaca cea frumoasă,Ș-amoriul cu ea!De-acum pentru mine zi senină nu-i!Cui să-mi spun durerea? Amor s-arăt cui?

Robul luă îmbe trupurile-n spate,Și-ndată ce-a nopței umbră se ivi,Merse, și în apa Dunărei spumate,El le azvârli.Ah! cu trupul grecei în val îngropat,Ș-a mea bucurie s-a acufundat!

Nici minut, nici oară nu mai am de-atunceDe-amor, de odihnă, ci numai de chin,Nu mai am ochi negri să mai sărut dulce,Viața mea-i suspin!La șalul cel negru în tăcere cat,Și tristul meu suflet e nemângăiat!