Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte

Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminteD-acea miniatură a sexului frumos,D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte,D-ocheada cea focoasă din ochiu-i amoros;

De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristareA lumii toată în doliu, d-acel surâs cerescCe veselește lumea ca ziua de sărbare,De gestele-i vioaie și timbrul îngeresc;

De buclel-ebenine, lucioase și flotândePe sânul d-alabastru, ca aripe de corbiCe fâlfâie pe bruma ninsorilor căzândeCu toată răsuflarea-i ce tu în drag absorbi? –

Pleca când am văzut-o, și tremuram de frică;Căci inima-mi sta gata cu dânsa a zbura.Purta pe piept o cruce, o cruce mititica,Pe care și evreii părea c-ar săruta.