Cocheta bătrîna la oglinda

Tu văzuși, văzuși, oglindă,Frumusețea-mi răsărind,Și cu-ncetul eclipsindă,O vezi iarăși apuind.

În zadar colori silite,Frumuseți de-mprumutat;În zadar sunt îngrijiteNiște flori ce s-au uscat.

Plîngi, oglindă, plîngi cu mine!Nu găsim ce mai cătăm!Cînd mă văz acum în tineAmîndouă ne-ntristăm.

Acea buclă aurie,Ce cu grații resfiram,O vezi tristă, argintie,N-o-ngrijesc cum o-ngrijam!

Acea frunte îngerească,Care-atîți o adora,A-nceput să se-ncrețească;Nu mai este ce era.

Acea pieliță ca crinul,Acei ochi ce schinteia,Cele buze ca rubinul,Cea dintură ce sticlea,

Ca nălucul se trecură:Sunt ca flori ce-au veștejit!N-au lăsat nici o trăsură,Moartea parcă le-a pălit.

Plîngi, oglindă, plîngi cu mineNu găsim ce mai cătăm!Cînd mă văz acum în tine,Amîndouă ne-ntristăm.

Prin povața ta, odată,Iscusința mea făceaMii de inimi ca să bată,Mii de capete-ntorcea.

S-a dus timpul fericirii,Cînd în fața ta săltămSă-mi cerc armele zîmbirij:O! ce lume subjugam!

Dimineața cînd, zglobie,Încă-n patu-mi te priveam,Ce ascunsă bucurie!În ce fermec mă răpeam!

O! ce dar e tinerețea!Și noi cum o nengrijim!.Ce frumoasă-e frumusețea,Dar, puțin ne folosim!

Să mai vie înc-o dată,Cu cercarea care am;Să mă văz iar adorată...Ș-atunci... viața, Doamne, ia-mi

Inima-mi ș-acum a cere,Ș-acum încă aș iubi...Mă gîndesc... o! ce plăcereÎn amor a birui!

Dar sunt armele zdrobiteDe ast timp afurisit,De ast timp ce ne trimiteBrazdele de îngrozit;

De ast timp care păleșteOrice-n drumuri va călca,Ș-urmele ce tipăreșteNu-i putinț-a se spăla!

Toți aceia care-odatăÎmi da lacrăme d-amor,Abia mila lor mi-arată;Îmi surîd drept un favor,

M-ocolesc; Îi văz departe;Se anunț de confidanți;A lor glume sunt deșarte:Sunt amici, nu sunt amanți!

În deșert sunt mușcătoare;În deșert sarcasmul meu;Căci acum nu dă fioareAeru-mi picant sau greu!

Plîngi, oglindă, plîngi cu mine!Nu găsim ce mai cătăm!Cînd mă văz acum în tine,Amîndouă ne-ntristăm.