Meșterul Manole (Bolliac)

Manole, Manole,Meștere Manole,Zidul rău mă strînge,Țîțișoara-mi curge,Copilașu-mi plînge.Manole, Manole!

Vara toată stau la muncăMeșteri cîți în țară sînt;Iarna lucrul tot se strică,Osteneala merge-n vînt.Toată lumea e-n veghereȘi să miră în tăcere.

Neagul-Vodă porunceșteȘi să jură-n Dumnezeu:Sau că zidul se-întărește,Sau că mor cum e mai rău;Căci e chiar o dievolieMînăstirea să nu ție.

Meșterii se-nfiorarăȘi-ncepură-a se gîndiCum să facă să nu moară,Căci ei mîine n-or mai fi.Neagul-Vodă ce vorbeșteNegreșit că se-mplinește.

Meșterul Manole-ncepeIscusit a le vorbi;Căci el singur se pricepeCe ispită poate fiDe se surpă peste gloatăCe-au lucrat o vară toată.

„De cuvînt să am eu parte,Meșteri buni, mă ascultați!Omenie aibă foarteFiecare dintre frați:Cere zidul o muiere,Ca să-i fie-ntemeiere!

Mîine-n zid să se zideascăMăcar care din femei,Ce va fi să se iveascăCu merinzi, la soțul ei!”Meșterii se spăimîntarăȘ-ochii-n jos cu toți lăsară.

„Stați pe loc! și fără frică,Cu credință să jurați!Că din voi nici unu stricăFapt-aceasta ce-apucați!La primejdia obștească,Trebuie unul să jărtfească.

Sufletu-i să se uneascăCu al Iudii la un loc,Și țărina-i n-o priimeascăNici pămînt, nici vint, nici foc!Blestemat fie-n vecieCel ce-o spune la soție!”

Ei cu toții se jurarăCum că taina nu o vîndȘi apoi se-mbrățișară,Făr-a zice vrun cuvînt;Dar, sunt mulți d-ăi fără fricăCe-astăzi jură, mîine strică.

Cu nevasta fiecareîncepu a se vorbi,Să nu vie cu mîncarePînă seara va murgi.Dar Manole-a ei venireO lăsă la norocire.

Meșterii se mai adunăPînă-n ziuă, la zidit;Ș-ucenicii împreunăToți cu toții au venit!Însă tuturor l-e fricăA zidi, căci iar se strică.

Soarele către amiazăÎncepu a-nainta,Și Manole-atunci s-așazăDe unelte a-și căta:„Frați, începem a zidi,Căci sîntem în miază zi.

Puneți mîna pe mistrie,Calfe, ucenici idem,Căci se vede o soțieNu ști-a cui din cîți sîntem.”Calea toți o ațintară,Dar pe loc s-astîmpărară.

Căci e Uța, credincioasăMeșterului cel cinstit,Ce soția-i cea frumoasăLa frăție a jertfit.De cînd ea se măritaseUn an numai apucase.

O luă de mînă-ndatăȘi pe zid o întreptă;Cum să stea apoi i-aratăȘ-a zidi se apucă.Fie dragoste sau frică,Ea cuvîntul nu i-l strică.

Ceilalți meșteri în mirare,Toți cu groază îl privesc,Și stau toți în depărtare,Căci aproape nu-ndrăznesc,Cînd el dulce îi vorbeșteȘi cu grabă o zidește.

„Astă glumă nu e bună,Manole, iubitul meu;Te gîndește că sunt mumăȘi că cresc pe fiul tău.”Dar Manole tot glumeșteȘi cît poate se grăbește.

Pîn’ la piept el o zidiseȘi ea dulce îi cînta,Zidul tare o striviseȘi ea-n lacrămi înota.Dar acum se isprăvește,Zidul mai o covîrșește.

Asta fuse lecuireaZidul d-a putea ținea;Și d-atuncea mînăstireaÎncetă d-a mai cădea.Vînt, cutremur n-o smintește,Uța-n zid o sprijinește.

Neagul-Vodă cheltuiseToat-averea, să credeți,Și-ncă nu se isprăviseMînăstirea ce vedeți.Se bocește ca muiereȘi Manole îi tot cere.

Doamna Despa atunci scoateDin urechi ai săi cercei;„Na, Manole, de se poate,Prinde tu ce știi pă ei,Numai vezi de aureșteMînăstirea ș-isprăvește.”

Cînd Manole de pe cruceDarul merse dă-și luă,Dan și Iașu-ncet se duce,Scara-n mii că sfărîmă.Pizma tot la rele nașteȘi pe frați îi vrăjmășaște.

Meșterul în turburareAripi îndată-și lucră,S-avîntă cu o zburareȘ-uite colo mi-ți pică.Stana lui cea mărmurităNe dă apă lămurită.