Semper eadem

Mi-ai spus:"De unde-ți vine ciudata întristareCe crește ca și marea pe-un țărm stâncos,pustiu?"-Când inima culesul și-a isprăvit, ne pareO boală viața.Taina aceasta toți o știu.

E o durere simplă,deloc misterioasăȘi limpede ca tine când râzi și lumii placi.Nu căuta degeaba, frumoasa mea curioasă!Și-acum, deși ți-i glasul atât de dulce,taci!

Taci, ne-nvățato!Suflet ce nu cunoaște ceața!Copilărească gură!Mai mult chiar decât ViațaÎn mreji subtile Moartea adesea ne-a închis.

Mai bine cu-o minciună să mă îmbăt, și-aleneSă mă scufund în ochii tăi limpezi ca-ntr-un visȘi-ncet s-adorm la umbra ce-ți alunecă din gene!