Dimineață

Din răsărit lumina se destramăPe cerul de-un albastru-nduioșat;M-am deșteptat, — la ce m-am deșteptatCând nici un glas al vieții nu mă cheamă?

Prin simfonia muncii ce începeVoi rătăci și astăzi inutilSi voi purta , prin vraja lui april,Tristețile-mi pustii ca niște stepe.

Prin năvile ce-n valuri de aromăTransportă bogății din port în port,Oh! sufletu-mi steril ca un avortIar va tîrî corabia-i fantomă.

Spre nici un orizont, spre nici un astru,Ca ieri, și azi și mâine va porni,Mai negru, mai tăcut din zi în zi,În așteptarea largului dezastru.