Dimineața

Cu grele răsuflete apele dorm,Pe lanuri dorm spicele grele,Asupra pădurii veghează de susCetatea eternelor stele.Luceafărul bolnav în lumea de-nghețClipește din gene molatic,Când dorul pribeag, de pe-o creastă de ulm,Și-l geme porumbul sălbatic...

În geamăt se-nalță durerea la cer,Câmpii de lumini să-nfioare,Luceafărul simte văpaia arzândȘi tremură, bietul, și moare.Cu ochii plânși, stelele toate se ducPe patul de nori să se culce;Din dragostea stinsă în neguri de zăriLin picură liniștea dulce.

În taina tăcerii pornește-se vântSă mângâie trestia-n vale,Pe-ascuns o sărută, dar dragostea luiO văd licuricii din cale.Și-o spun licuricii la frunze de soc,Și socul pădurii o spune,Și frunzele toate grăbite tresarȘi-ncepe pădurea să sune.

Se duce iar vântul, pribeagul drumeț,Sfios fâlfâind din aripă,Din doru-i aprins și în veci călătorO doină domol se-nfiripă.Și doina o cântă alunii din crângȘi-o tremură-n murmur izvorul,Și doina trezește și turma din deal,Și turma trezește păstorul.

Din funduri de peșteri vin umbre șiragS-asculte amarul cântării,De patima doinei și umbrele mor,Cu lacrimi plâng genele zării.Și doina se zbate, și frunzele plâng,Și codrul prelung se-nfioară,Când, iată, prin neguri cu sârg străbătândO rază solie coboară:

Deschideți larg poarta, cărunților brazi,Să vie-mpăratul măririi,Să mângâie jalea nestinsului dor,Să-mpace durerile firii...