Elegia unui tânăr modern

Fumez ca și un coș, citesc romane,Mă plimb pe uliți leneș și blazat,Spun doamnelor cuvinte dulci și vaneȘi toată ziua casc neîncetat.

Dar cîteodată, seara, cînd se stingeLumina-nduioșată spre apus,Un tainic neastîmpăr mă învingeCu ultimele raze ce s-au dus.

O nesfîrșită sete spre departeÎmi tulbură blazarea mea de azi,Chiar prin aleea veacurilor moarteMă cheamă iar strămoșii mei nomazi.

Veniți, fantome triste-n umbra serii,Turnați în viața mea fără parfumSublima voluptate a dureriiȘi sfîntul greu al veșnicului drum.

O, ca un nou Ahasverus, m-aș duceSă port prin lume tragicul amar,De-ar fi mai grea durerea ca o cruceȘi drumul mai pietros ca un calvar.