Scenetă

În depărtări se-nchide cetatea de luminăȘi rănile de seară prin umbra ei se scurg;În balamuc nebunii, uitați într-o grădină,Stau înecați în vraja acestui trist amurg,Privind cum unul joacă un dans de balerină.

În salturi delicate, ridicol de naive,Își leagănă papucii c-un tremur întrerupt,Pe fața lui surâde triumful unei dive,În timp ce spectatorii, prin pantalonul rupt,Admiră în tăcere picioarele-uscățive.

Iar unul dintre dânșii, plecându-se, îi strângeUn mic buchet de iarbă și de măceș uscat,Cum, însă, dansatorul refuză încurcat,Galantul se repede și-l bate pân' la sânge.