Rândunica (François Coppée)

Un om când n-a simțit nimicaÎn sufletu-i de farmec stors,Ce-i pasă dacă rândunicaCu primăvara s-a re-ntors?

Și tu, iubită păsărică,N-ai nici o veste pentru el:Speranța este-atât de micăÎn sufletele de oțel!

Dar eu, sătul de nepăsareȘi frământat de-același gând,Cuprins de-amor, de nerăbdare,Te-am așteptat ades plângând.

Plecând, eu trimiteam prin tineNenumărate sărutări;Venind, te re-ntorceai cu bine,Să-mi readuci îmbrățișări.

Ș-acum, o inimă măiastrăA re-nflorit simțirea mea,Și te aștept l-a mea fereastrăDorind ca se-mi vorbești de ea.

O! vino, vino, rândunică,Dorința mea te-ajunge-n zor,Puterea însă-mi este micăȘ-atât de greu al meu amor!...