Ceasornicul meu

Ori unde merg, cu mineCeasornicul îmi iauȘi orele cum lunecEu văd pe el când vreau.

E-un mare-artist măiestrul,Ce opera-a-ntrupat,Cu toate că in mersu-iNădejdi multe-a-nșelat.

Voit-am nu odatăÎn mersu-i să grăbească,Dorit-am altă datăBătaia să-și slăbească.

În chin și-n veselieÎn zbucium și în pace,În toate-a vieții clipeTictacul său și-l face.

Bătu la moartea tateiȘi-amicul când muri,Bătu când iubirea-nflorit-aȘi-altarul când mă uni;

Bătu la al pruncului leagănȘi-ades încă, Cerul de-o vrea,Când zile mai bune sosi-vor,Cum sufletul meu le visa.

Și-n mers de-a slăbit câte-odată,Și-n loc de era să s-oprească,Măiestrul cu buna sa mânăDin nou l-a făcut să pornească.

Dar de-o fi odată să stee,Atunci cu el s-a sfârșit —Nimic nu-l mai face să umble,Doar meșterul său iscusit.

Să merg trebuire-aș la meșterȘi, vai, ce departe stă el,Dincolo de marginea lumiiÎn vecinie cerescu-i castel.

Atunci cu fiiasc-umilireMulțumind înapoi i l-aș da:„Ah, Doamne, nu stricat-am,De sine-a-ncetat a umbla!”