Mâna ta

Mâna ta nu-i fără de temei fierbinte,sau rece, grea ca plumbul, sau ușoară ;eu vorba i-o-nțeleg, și ea nu minte,cum are obiceiul stăpânul, bunăoară.

E ca o frunza mare, pală, ce s-a scuturatpe fruntea mea, să steie răcoroasă,și, când pe umeri câteodată mi se lasă,eu știu de ești sau nu ești suparat.

În părul meu ce albe-s degetele mâinii tale,și-așa de visătoare, că de femeie-mi par,dar ard și dor de brațe pâna la umăar goale,de-mi zic că au în vârfuri și-n podul palmei jar.

Știu orice linie sau vinișoara albăstriea mâinii tale, orișicât de nensemnată,după cum și dânsa pe de rost mă știeși să mă uite n-ar mai putea vr-odată.