Rochia

Din lada mirosind a molii și-a parfuma scos o rochie din tinerețea ei bunica.Subțire-i și ușoară ca un fum,de parcă-ar fi țesută din nimica.

Ce trist foșnește crinolina de mătase,volanele i se distramă și se taie,și-n loc de raze, siluete grațioase,din alte vremi, dansează prin odaie.

Revede balul cel dintâi bătrâna,își recunoaște rochia de fatăși-i tremură pe-atlasul rece mânade-nduioșare multă-nfiorată.

Și cum își pleacă fruntea tot mai tarei-așa de gârbovă bunica-n vechiul șal…Ce s-a făcut frumoasă dansatoarecare-a plutit în rochia de bal?

Picioarele ușoare și micuțe,și ochii, și surâsul strălucit,în trupul gârbovitei bunicuțecum, oare, pe vecie de-au murit?

Și mi-au răspuns mătăsurile moarte,sau poate chiar bătrâna-n vechiul șal;nu, n-au murit, dansează mai departemereu în alte rochii, primul bal.