Solii pământului

În cameră se făcuse iar ceață.Melcii urcau din verdeață.La temeliile râului, jos,mirosea ca-n pădure frumos.

S-auzeau ghețurile pornitemugind ca niște cârduri de vite,și zânele vorbeau de-nviere.Piticii mi-aduceau giuvaere,inele, cupe, hangere,se prăvăleau în umbra din unghere...

De ramuri și flori,eram plină până-n subțiori.“N-ai să zbori, suflete, n-ai să zbori”...strigam și hohoteam uneori.