Toamna (Matilda Cugler-Poni)

Frunzele îngălbeniteCad încetul, obosite,Cad pe cîmpul cel uscat,Pe pamîntul înghețat.

Frunzulițele ce pică,Vîntul toamnei le ridicăȘi le ia încetișorPe aripa lui în zbor

Și le duce, le tot ducePe morminte fără cruce,Unde dorm uitați, neplînșiLuptătorii cei învinși...

Ei, în lupte desperateCu dureri nemăsurate,Singuri chinul și-au curmat, —Fără teama de păcat!

Primăvara nu răsareNici o frunză, nici o floarePe pămîntul urgisitȘi de lacrimi nestropit:

Numai toamna mult miloasăPune haina ei frumoasăCa o mantie de 'mpăratPe mormîntul cel uitat.