Ah, mierea buzei tale

Ah, mierea buzei tale am gustat-o,A buzei tale coapte, amorul meu;Zăpada sânului eu am furat-o,De ea mi-am răcorit suflarea eu;Ah, unde ești, demonico, curato,Ah, unde ești să mor la sânul tău!

Ce sunt eu azi? ­ o frunză, o nimică.Și-mi pare că am fost un împărat;Simțirea care sufletu-mi despicăE ca și când o lume mi-a furat;Ah, mierea buzei tale, păsărică,Am nebunit de când o am gustat!

Ah, cum nu ești, să-ți mistuiesc viața,Să-ți beau tot sufletul din gura ta,Să-ți sorb lumina pân- ce-or fi de gheațăFrumoșii-ți ochi ­ să-ți devastez așaTot ce tu ai frumos... o, mă învațăSă te ucid cu respirarea mea!

Să murim amândoi... La ce trăiesc eu,La ce trăiești tu pe a lumii spume?Sărmane inimi închegate-n vreme,Sărmane patimi aruncate-n lume;Ah, să murim, nu plânge, nu te teme.Că undeva s-afla al nostru nume!

Încet, încet ... să ne culcăm în raclă,Încet de pe pământ ne-om furișa.O, stinge a privirei tale faclă,Închide ochii tăi... așa, așa;Ce bine e să dormi adânc în raclă,Să dormi adânc, să nu mai știi ceva.

Iubito, vremea-n loc să steie,Să stingă universu-ntreg în noi:O rază încă, încă o scânteie,Ș-apoi dispare tot... ș-apoi, ș-apoiSimt încă gândul tău iubit, femeie,Ș-apoi nu vom mai fi nimic... noi doi.