Care-i amorul meu în astă lume

Care-i amorul meu în astă lume:Este-al bravurei coiful de aramă,Sau al mărirei aspru rece nume?

Sau este claustrul cernit, ce cheamăCu-a lui icoane sânte-ngălbenite,Cu clopotu-i vestind a morții dramă?

Sau este chipul blând unei iubite,Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă,Să-mi facă zile albe, - ore-aurite?

O văd adesa steauă radioasă'N-oglinda sufletului meu ­ o zeie ­Ș-a ei privire-asupra mea se lasă:

De înger suflet, chipul de femeie;În visul vieții ei ea sfânt surâdeȘi mă-namor de-oricare-a ei idee,

Când lumea-amar de visu-acesta râde:Nu e femeia ce crezi tu, nebune,Și chipul care inima-ți l-închide

Nu este-n lume. Cine-atunci mi-a spuneUnde e îngerul cu-aripi senine,A sufletului meu scumpă minune?

Ea n-a fost niciodată... doar în tineDe-a fost vrodată ea, de mult e moartă,Astfel de chip o dată-n lume vine.

Dar de nu e, mângâie-ți a ta soartă ­Crede: că ea dodată cu-a ta fireTrecut-a-n lume-a ceriurilor poartă,

Dar înainte de-a-i-ntâlni privirea,Ea a murit și-a ei ființă bunăE colb în lume, umbră în gândire!

De-aceea-n înstelate nopți cu lună,Pasu-ți îndreaptă, cată cimitirulȘi un mormânt ți-alege, ți-ncunună,

Încoardă-ți lira scumpă, iară mirulAl vorbelor iubirei tu îl varsăPe-acel mormânt ce-l înverzește pirul

Și zi: Dormi dusă, inima mea arsă.