Cu pânzele-atârnate

Cu pânzele-atârnateÎn liniște de vânt,Corabia străbateDeparte pe pământ.Iar stolul rândurelelorTrece-ntre cer și mare...O, stelelor, stelelor,Nemuritoare,De ce și voi nu vă luațiPe-ale lor urme oare?

De ce mă întristeazăCă valurile mor,Când altele urmeazăRotind în urma lor?De ce căderea florilorȘ-a frunzelor ne doare?O, norilor, norilor,Ști-veți voi, oare,De ce rămân atâtea-n veciȘi numai omul moare?

În cer întotdeunaUrmăm al nostru mers,Ca soarele și lunaRotind în univers.Un crez adânc pătrunde-vaDe-a pururi omenireaCă undeva, undevaE fericirea:Și toți aleargă după ea:N-o află nicăirea.