De-aș muri ori de-ai muri

C-o bucurie tristă te țin acum în brațe.Privire în privire și sân la sân trăim,Și gura ta-mi surâde, și ochii tăi mă-nvațăCând ținem fericirea pe sân cum s-o iubim.

Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare,Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubiȘi-o să petrec în pace prin lumile de soare,În care-oi dăinui?

Nu, nu, copilă scumpă!... De-i auzi în noapte,Când vei veghea în rugă la candela de-argint,De-i auzi cum tristă aripa unei șoapteTe-atinge aiurind,

De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare,Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini,Să știi că prin a nopții de întuneric mare,La tine, înger, vin!

Și să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântăPrin oalele uitate de veștejite flori,Să mângâi cu suflarea-mi a ta față pălindă,Ochii tăi gânditori.

Dar de-i muri tu, înger de palidă lumină,O, ce m-aș face-atuncea, mărite Dumnezeu?O să te plâng cu vântul ce fluieră-n ruinăÎn rece zborul său?

Înger venit din ceriuri, oi plânge al tău nume,L-oi sămăna-n flori palizi și-n stelele de foc,Cânta-te-aș ca și râul cel scuturat de spumeÎn nopți ce stau pe loc.

Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute,Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier,Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute ­Prin nourii din cer.

Pân-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca,Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun'Și aș culca în piatră inima mea adâncă,Cu dorul ei nebun.