De ce să mori tu?

Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blondCând se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină,Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină.Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc!Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină!Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vinăDacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc.

Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșatăCât te face de plăcută și de demnă de iubit,Tu ai râde printre lacrimi și-ai ascunde negreșitÎn cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată.

Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,Dar ca marmura cea rece nu au inimă defel.Pe când tu!... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidelCe pe cel care iubește ar veghea-n eternitate.

Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două steleMari, profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin.O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divinDe-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă,O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin,Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi încă plinSe ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradisȘi mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș miraDac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai zbura,Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.