Doină (Ce stă vântul să tot bată)

Ce stă vântul să tot batăPrin frunza de tei uscată,Și frângându-i ramurileSă lovească geamurile?Iară tu de ce suspiniCând privești peste grădini?Nu mai sta de tot oftaȘi în gând nu mă mustra:Că atunci te voi uitaCând nu s-or mai arătaLângă mare râurile,Lângă drum pustiurile,Luna și cu soareleȘi-n codru izvoarele.Vei avea de suspinat,Când vei ști că te-am uitat,Când vei sta ca să mă-ngropiPe cărarea dintre plopi,Ș-atunci vântul o să batăPrin frunza de tei uscată,Scuturând-o, risipind-o,De ți s-o urî privind-o.