Fiind băiet păduri cutreieram

Fiind băiet păduri cutreieramȘi mă culcam ades lângă izvor,Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam.S-aud cum apa sună-ncetișor:Un freamăt lin trecea din ram în ramȘi un miros venea adormitor.Astfel ades eu nopți întregi am mas,Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în față:Un rai din basme văd printre pleoape,Pe câmpi un val de argintie ceață,Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,Un bucium cântă tainic cu dulceață,Sunând din ce în ce tot mai aproape...Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deschide:Din el ieși o tânără crăiasă,Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,Cu fruntea ei într-o maramă deasă,Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,Călcând pe vârful micului picior,Veni alături, mă privi cu dor.

Și ah, era atâta de frumoasă,Cum numa-n vis o dată-n viața taUn înger blând cu fața radioasă,Venind din cer se poate arăta;Iar păru-i blond și moale ca mătasaGrumazul alb și umerii-i vădea.Prin hainele de tort subțire, fin,Se vede trupul ei cel alb deplin.