Iar fața ta e străvezie

Iar fața ta e străvezieCa suprafața albei ceriȘi numai ochii mari sunt turburiDe umbra negrelor dureri.

Tu, chip chinuitor de dulce,Tu, ideal în ochii mei,Tu, ce femeie între flori eștiȘ-o dulce floare-ntre femei.

De-ai rămânea pe veci frumoasă,Precum te simt, precum te văz,Ca-n părul tău cel lung și galbenEu flori de-a verii să așez!

Dar în curând și nici o umbrăDin frumusețea ta n-ai fi ­Trei zile numai vei fi astfelApoi... apoi vei putrezi.

Pământ nesimțitor și rece,De ce iluziile sfermi?De ce ne-arăți că adorarămUn vas de lut, un sac de viermi?