Mii de stele...dulce sară

Peste codri se coboară,Peste vârfuri trece lunăIar isvoarele răsună.Cine-mi trece luncileDomnița cu pruncile;Cine-mi trece mândra luncă,Domnița mea cu o pruncăCine-mi trece lunca mare,Fata lui Dragoș călarePe-un cal alb ca de ninsoare,Cu rafturile de argintȘi presun pân în pământ,Ea își caută de cale,Merge-n vale, merge-n vale.Îndărătu-i din pădureSe - nalță , cu ziduri sureȘi cu nalte porți, cetateaStăpânind singurătatea,Iar ea-și caută de cale,Vine-n vale, vine-n vale.Iar când ochii și-i ridicăSe trezește singurică,La mijloc de codru desUnde crengile se țesȘi prin mrejele de frunzeCearcă lună să pătrunză,Iar un tei cu umbra roatăȘi cu frunza scuturatăPleacă ramuri pe-un isvorCare sună - ncetișorȘi prin sunet blând de apeParcă vine mai aproapeGlas de corn din depărtareTot mai tare și mai tare.

O auzi sunândDin cărare corn,Înspre tine blândEu să mă întorn.

Și când ochii - a ridicatEa zărește un băiatCe s-apropie de eaPe-un cal negru - alăturea .Flori de tei el are-n plete,Negri ochi ca s-o săgeteȘi la șold un corn de-argintȘi pe haine mărgărint.— Ai venit să mă priveștiDulce zână din povești,O, te pleacă înspre mineCu mâini albe, lungi și fine,Iară degetele traseSubțirele de crăiasă,Lasă-le în a mea mână,Mlădioasa mea stăpână.Dar ea mâna-și trage - ndatăDintr-a lui. . . și speriatăSe uita în jos smerită,Rușinoasă și uimită.S-o ajungă el voiește,Ea să vină se ferește,O ruga cu vorbă dulcePe-a lui braț ca să se culce,Mai nu vrea și mai se lasă,Ca de-un farmec e atrasă,Pân' ce cade-n a lui brațDe-o privește cu nesaț.Păru-i galben abia crețPeste tâmple-i stă razleț,Dându-i multe frumusețiȘi trecând pe după tâmpleUmerii cu aur împle,Umerele și spinareaȘi întreagă arătarea.— O, copilă, chipul tăuDe-mi-l bunul Dumnezeu,Chipul tău cel ismenitCe pare că-i zugrăvit;Draga mea, nu te - nduraDe la mine a sbura,Ori de-i merge de la mineIa-mi și sufletul cu tine,Ce mai trebuie să fieDacă n-am tovărășieȘi la ce să mai trăiescSingurel să pătimesc ?Ea roșește la obrazI se prinde de grumazȘi îi zice - abia - abia :— Vino la urechea meaȘi spune-mi orice vei vrea;Și eu ți-oi spune ceva,Dar dă-mi pace . . . nu mă strânge,Te iubesc de-mi vine-a plânge,Dac - ai ști cât te iubesc,Că din ochi te prăpădesc.— Dar de-i merge cui mă lașiSingur să fiu pătimaș?— Nu te las, nu. . . Spune-mi bineCă cu cine și prin cineSă mă înțeleg cu tineCa să vii sara la mine.Peste vârfuri trece lunăIar izvorul dulce sunăMerg alăturea călare,Pier în umbră de cărare,Iară cornul lui duiosSună dulce dureros,Mai încet în codrul verdeSe tot pierde, se tot pierde.