O, stingă-se a vieții...

O, stingă-se a vieții fumegătoare faclă,Să aflu căpătâiul cel mult dorit în raclă!N-aflai loc unde capul în lume să mi-l pun,Căci n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun,Căci n-am avut metalul demonilor în vine,Nici pacinica răbdare a omului de bine,Căci n-am iubit nimica cu patimă și jind...Un creier plin de visuri ș-o inimă de rând.

De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult,Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult.Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors...Același șir de patimi s-a tors și s-a retorsDe mânile uscate a vremii-mbătrânite.Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncâlcite:Nu-ntreb de ce în lume nu ne e dat de soarteNoroc fără durere, viață fără moarte.Am pus demult deoparte acele roase cărțiCe spun c-a vieții file au vecinic două părți...

Cu-a lor înțelepciune nimica nu se schimbăCu dezlegări ciudate și cu frânturi de limbăOcupe-se copiii... Eu pun o întrebareNu nouă, însă dreaptă... nu liberă, dar mare.

Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni,Pe ele deopotrivă noi ne simțim stăpâni.O cupă cu otravă, un glonte, un pumnarNe scapă deopotrivă de-o lume de amar.De ce țin toți la dânsa, oricât de neagră fie?Ea împlinește oare în lume vo solie?E scop în viața noastră ­ vun scop al mântuirii?Nu junghiem ființa pe-altarul omenirii?A gândului lucire, a inimei bătaieRidică un grăunte din sarcina greoaieMizeriei comune? Trăind cu moartea-n sânPe altu-n astă lume îl doare mai puțin?O, eu nu cer norocul, dar cer să mă învățCa viața-mi preț să aibă și moartea s-aibă preț.Să nu zic despre mine ce omului s-a zis:Că-i visul unei umbre și umbra unui vis.

O, Demiurg, solie când nu mi-ai scris în stele,De ce mi-ai dat știința nimicniciei mele?De ce-n al vieții mijloc, de gânduri negre-un stolMă fac să simt în minte și-n inimă un gol?De ce de pe vedere-mi tu vălul ai rărit,Să văd cum că în suflet nu am decât urât?Viața mea comună s-o târâi uniformȘi să nu pot de somnul pământului s-adorm?

Zadarnică, pustie și fără înțelesViața-mi nu se leagă de-un rău sau de-un eres.Eu nu mă simt deasupra și nu sunt dedesupt,Cu mine nu am luptă, cu lumea nu mă luptPentru-o minciună mare ori mare adevăr.Totuna mi-ar fi mie, căci alta nu mai cer,Decât să fiu în dreapta ori stânga hotărât,S-omor și eu pe altul sau să fiu omorâtȘi făr- de nici un titlu în lume să mă-nser...

Căci ce-i la urma urmei minciună, adevăr?...Să țin numai la ceva... oricât ar fi de mic...Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic.