Umbra lui Istrate Dabija-voievod

Cum trece-n lume toată slavaCa și un vis, ca spuma undei!Sus, în cetate la Suceava,Eu zic: Sic transit gloria mundi!

Pe ziduri negre bate lună.

Din vechi icoane numai pete,Sub mine-aud un glas ce sună,Un glas adânc zicând: „Mi-e sete".

Și văd ieșind o umbră albă.Moșneag bătrân, purtând coroană,Pe pieptul lui o sfântă salbă,Pe umeri largi o scumpă blană,Ea mâna-ntinde blând: ­ N-ai grijă,Ce zic nu trece la izvod.Eu sunt vestitul domn Dabijă,Sunt moș Istrate-voievod.

­ Măria Voastră va să-ndemnePe neamul nostru în trecut?Ci el cu mâna face semneCă nu-nțeleg ce el a vrut.­ Măria Voastră-nsetoșeazăDe sânge negru și hain?El capu-și clatină, oftează:­ De vin, copilul meu, de vin.

Când eram vodă la MoldovaHălăduiam pe la Cotnari.Vierii toți îmi știau slovaȘ-aveam și grivne-n buzunar.Pe vinul greu ca untdelemnulAm dat mulți galbeni venetici;Aici lipsește tot îndemnul.În lume mult, nimic aici.

La voi în lumea ceealaltă,Fiind cu milă și dirept,M-a pus cu sfinții laolaltăȘi-n rai mă duseră de-a drept.Dar cum mai pune Sfântul PetreLa rău canon pe-un biet creștin!Când cer să beau, zice: „Cumetre,Noi n-avem cimpoieri și vin.

Și totuși domn fusesem darnicȘi bun de inimă cu toți.De câte ori l-al meu păharnicUmplut-am cupa numai zloți!Că ce sunt recile mademuri,Ce aur, pietre și sidefPe lângă vinul copt de vremuri,Pe lâng-un haz, pe lâng-un chef.

Împresurat-am eu și BeciulCu oaste bună și strânsuri;Soroca, Vrancea și TigheciulTrimis-au mii viteze guriSă certe craii cu mânie...Ce-mi pasă? Mie deie-mi paceSă-mi duc Moldova-n bătălieCu mii de mii de poloboace.

Atunci când turcii, agareniiMureau în iuruș cu halai,Oștirea noastră, moldoveniiSe prăpădeau într-un gulai.Și zimbrul cel cu trei luceferiLucea voios pe orice cort.Precum ne-am dus, venirăm teferiȘi toți cu chef și nime mort.

Nici vin cu apă n-am să mestec,Nici dau un ban pe toată fala.De-aceea n-am nici un amestecOriunde nu îmi fierbe oala.Când calcă țara hantatarii,Eu bucuros în lupte merg,Când între ei se bat magarii,În fundul pivniței alerg.

Se certe ungurii și leșii...Ce-mi pasă mie? La CotnariEu chefuiam cu cimpoieșii,Cu măscărici și lăutari:Și sub umbrarele de cetiniNorodu-ntreg juca și bea,Iar eu ziceam: să bem, prietini,Să bem, pân- nu vom mai putea.

Dacă venea să rătăceascăVun învățat arheolog,Vorbind în limba păsărească,Nu m-arătam ca să mă rog.Dar ție-ți place doina, hora,Îți place-al viței dulce rod,Tu povestește tuturoraDe moș Istrate-voievod.

Le spune sfatul meu s-asculte,S-urmeze vechiul obicei,Să verse dintre cupe multeȘi la pământ vo două-trei.Căci are-n sân Moldova noastrăViteze inimi de creștin;Tineri, în veselia voastră,Stropiți-le duios cu vin!

Și în Moldova mea cea dulceOrânduit-am cu prisos:Ca butea plină să o culce,Cea goală iar cu gura-n jos.Și astfel sta-n Moldova toatăCu susu-n jos ce era treaz,Odihna multă-i lăudatăLa cel chefliu, la cel viteaz.

Când de mănușa lungii sabiiMă rezimam să nu mă clatin,Cântau cu toți pe Basarabii,Pe domnii neamului Mușatin,Pân- ce-ncheiau în gura mareCu Ștefan, Ștefan domnul sfânt,Ce nici în ceriuri samăn n-are,Cum n-are samăn pe pământ!

Moldova cu stejari și cetiniAscunde inimi mari de domn,Să bem cu toți, să bem, prietini,Să le vărsăm și lor în somn.Pân- la al zilei blând luceafărSă bem ca buni și vechi tovarăși;Și toți cu chef, nici unul teafăr,Și cum sfârșim să-ncepem iarăși.

Răpiți paharele cu palma,Iar pe pahar să strângă pumnȘi să cântăm cu toți de-a valmaDiac tomnatic și alumn;Cântăm adânc un: De profundis.

Perennis humus erit rex.Frumoase vremi! Dar unde-s? unde-s?

S-au dus pe veci! Bibamus Ex.