Aseară

Aseară, gândul meu era un solitar,Chilia lui, castelul meu de vise ;Și mă miram cum poate ca să fieChilie, un castel de vise.

Și viața lui curgea mereu pustie,Inconjurat de neguri și abise,Și viața lui era necercetatăDe nici o inimă curată ;

Și viața lui curgeaFăr' de dureri sau bucurii în ea.Aseară, gândul meu n-avea aripi să zboareȘi mă miram cum poateO pasăre născută călătoareSă nu mai caute să zboare.Stătea închis, cu aripile grele,Înzăbrelit în viața lui pustieDe nențelesul visurilor mele.Aseară, gândul meu era un mort uitat,Un mort uitat, de oameni nengropat,Și mă miram cum poate ca să fieUn mort atât de mult uitat.El singur sta-n odaia lui pustie;Și nu ardeau nici lumânări de cearăLa căpătâiul mortului aseară,Nici cântece de mort nu răsunau,Dar numai triste, clipe lungi treceau.Aseară, vai! a fost o seară tristă,De iarnă-ntârziată-n parcuri moarte,Pe-alei întortocheate și deșarte.Aseară, nu gândeam,Aseară, nici nu-nțelegeamDe ce nu pot gândi la tine, dragă,La iarna care trece-nfrigurată ;Ori la atâtea lucruri cari odatăÎn jurul meu clădeau o lume-ntreagă ?Vai, obosit, nimica nu voiam,Bătea mai trist, mai rar inima mea,Și numai ea plângea...Și-aseară, plânsul ei, eu nu-l înțelegeam.