Șoapte (Panait Cerna)

Eu i-am văzut cum se pierdură singuriPe drumuri fermecateÎn freamătul aromitor din crânguriȘopteau, ca-n vis, cuvinte tremurate...Era iubirea, visul cel dintăi:Uitați de tot, ei toate le uitarăPrivirea lor nu mai zărea-n afară,Atât era de plină de văpăi...Iar luna limpede din înălțimeNorocului de-o clipă surâdea,Trezea cântări din somn pe câte-o cracă,Și, bună și duioasă, poleiaCărările pe unde-aveau să treacăÎndrăgostiții ce visau subt ea...Cum mamei care plânge-odrasle moarteI-s dragi copiii toți ce-i ies în cale,Și-i mângâie, și plânge, și-i petreceC-un zâmbet de iubire și de jale,Tot astfel astrul care n-avu parteDe suflete ce cântă împreună,De viață care colcăie nebună,Dă mângâieri perechilor uitateSenine raze binecuvântateCad peste ochi, pe sân și se oprescÎn sufletele celor ce iubescLarg seamănă peste întreaga fireÎmbolduri la vieață și iubire...

Eu v-am văzut pierzându-vă-mpreunăSubt bolți înfiorateAh, zâmbetele voastre toate, toate,În sufletu-mi s-adună...Dar uneori, arar, pe gânduri caz;Un demon râde crunt, și râsul spune:"Sărmani nebuni! Jăratecul de aziCa mâine e tăciune...Iar inimile care fremăteazăDe viață caldă și de veselieLe va-ngheța uitareaȘi-or sta departe, fără nici o rază,Pustii și mute, ca o colivieDin care a zburat priveghietoarea...

Ca mâine, alte umbre o să-i fure,Și vor întinde brațele aiureVa trece mut și rece fiecarePe lângă visul lui de-odinioară.Cum trece orbul, fără să tresară,Pe lângă frumuseți surâzătoare......Nu știți că vă așteaptă deșteptarea,Nebuni hrăniți cu vise?Și nu simțiți de-acum că sărutareaDă mai puțin decât făgăduise?..."

Dar voi rămâneți surzi la profeție!Cântați un imn nebun de veselie,S-acoperiți cuvintele de gheață!Iubiți-vă! Beția de vieațăA celor de demult în voi să-nvieAceasta este clipa pentru careNe ducem jugul, toți, cu resemnare...Prea trist destinul nostru a părutFăptuitorului necunoscut,Și-a plâns de milă, și ne-a dăruitAceastă clipă de suspin vrăjit...Îmbrățișați-vă! O sărutareSă fie cea mai pură adorareCe din durerea vieții s-a-nălțatSpre Cel ce unul altuia v-a dat...Înlănțuiți-vă cu sete-adâncă!Râdeți, cântați, cât ține visul încăLegați-vă pe veci cu jurăminte:În clipa-aceasta, inima nu minte!Și, dacă mâine vrăjile-o să piară,Nu v-au dat ele-ntreaga lor comoară?Tot ce-a visat pământul vreodată,Tot ce-ar putea să dea vieața toatăE-n clipa sfântă care vă-nfioară...

...Se pare că umana nemurireAu pus-o zeii-n visul de iubireDe te-a-mbrăcat natura-nșelătoareÎn purpur, ori în haine zdrențuite,De ți-a deschis izvoarele-i vrăjite,Ori de-ți întinde numai cupe-amare,Tu simți că-n sfântă clipă muritoare.E totul...După ploaie, stânca durăTot mai păstrează câte-o picătură:Un strop ce licăre abia și moare;Dar în vieața lui de o clipităRăsfrînge raza vecinică din soareO lume infinită:Tot ce-a văzut și o să vază încăEterna, muta stâncă...