Șoimul

"Șoimule, ce-mi cazi din zbor,Ce ți-e glasul cobitor,Ce ți-e sufletul rănit,Șoimule neogoit?

Ori vrun vultur te-a ajuns,Ori săgeata te-a pătruns,Ori iubita te-a lăsat,Șoimule nemângâiat?"

"Vulturul nu m-a ajuns,Fierul greu nu m-a pătruns,Iar iubita mea, din zori,Mă așteaptă sus, în nori.

Numai zborul mi-l lăsaiLa izvorul de pe plai,Numai ochii mi-i rotiiȘi pe cine îmi zării?Floare albă, legănată,De voinici încunjurată:

Umil calea i-aținea,Altul din cofiță bea,Iar, din toți cel mai vicleanBrațul și-l făcea colanȘi de mijloc mi-o-ncingeaȘi din grai o dezmierda.

Mândra când mi-l auzea,Pieptul tânăr îi creștea,Fața albă-și dăruiaFața ei cu stelele,Gâtul cu mărgelele,Mâna cu inelele.

Și mai știi, măre, ori ba,Mândra cine îmi era?Dorul tău de astă-vară,Cu mijloc de trestioarăȘi cu salba legănată,Ce-i de tine cumpărată,Cu inele strălucite,Tot de tine dăruite."

"Șoimule, limbă vicleană,Nu-mi fi pasăre dușmană,Că te-oi blestema odatăSă n-ai loc în lumea toată,Vulturul să te gonească,Aripa să-ți obosească,Gheară lungă Să te-ajungăȘi să-ți zboare penelePrin toate poienele,Și să-ți rupă limba rea,Cum îmi rupi tu inima!"