Noapte (Panait Cerna)

N -ai somn, în astă noapte de-așteptare!...Nici pace n-ai: din soarele de ieri,O rază, un mănunchi de scânteieri,A-ntârziat în ochi, tremurătoareȘi nu se-nchid pleoapele-arzătoare...Ți-i inima numai de visuri plină...Ca-ntr-o biserică strălucitoare,Când se aprind făcliile la denii,Așa, deodată, s-a făcut lumină,În sufletul neadormit pe careSe scutură un stol de dulci vedenii...Iar amintirea prinde să deșireO tânără poveste de iubire:Era-n amurg. Pe drum, nici o vieață...Doar doi înfiorați, în pasuri line,S-au strecurat subt plopul cel înaltȘ-atât de-aproape se priveau în față,Că fiecare se vedea pe sine. În ochii celuilalt.Dar ochii ei curând în jos căzură...

Întâi a sărutat-o el pe gură:De-a pururi gura dulce, ca de-albină,Să înflorească-n zâmbet de lumină!...Apoi din nou pe gura ce sta mută:Să spuie numai vorbe dulci și glume!Apoi pe ochi: să nu mai vadă-n lumeDecât pe fericitul ce-i sărută!...Pe urmă? N-a fost vis, ci o furtunăCe zguduie adânc, adânc răsună...Orbi, fericiți, în clipele aceleErau biruitorii sorții grele,Tot mai aprinse sărutări își dauN-aveau răgaz să cugete la ele,Nici vreme să le numere n-aveau.

*O, suflete! Doinește și tresaltă!Tu, tu ești fericitul din poveste!Iar râzătorul chip cioplit de daltăE visul tău ș-a ta domniță este...Tresaltă, suflete al meu, și cântă!De astăzi, n-ai să tremuri singuratecȘi nu vei mai privi, plângând, la steleAcum ești numai cântec și jăratecCa ele viu, :nemuritor ca ele...Tresaltă, suflete al meu, și cântă!De-acuma, nu t-ei maigândi la moarte,Căci azi, de Ea, nimic nu te desparte...C-un zâmbet, cu o vorbă spusă-alene,Ea dete somn durerii pământești;A dat vieții glasuri de sireneUmplu întreg pământul de povești...O, suflete al meu! Tresaltă, cântă!

*Când fu să plece, ea-mi șopti:Pe mâne! Dar mâna mea-n a ei mult timp rămâne...Nici un cuvânt n-a rupt tăcerea sfântăDoar de departe a răspuns șoptiriiPrelungul fluier al priveghietoriiPe mâne! Iată șoapta fericiriiCe mână clipele și mișcă sorii...Pe mâne! Orișice ungher al firiiÎmi pare că repetă-aceste șoapte.Destramă-te mai repede, o, noapte,În drumul veciniciei!De ce n-am aripile vijelieiSă mă înalț la pulberea de steleȘi să le sting, pe rând,Subt fâlfâirea aripilor meleSă vie sfântul mâine mai curând!...

...Dar zorii rumenesc: Norocul vineEl poleiește vârful, brazii, coasta,Și plin de vis s-apropie de mine...De ce nu sunt un zeu în clipa-aceasta!Orice dureri de pe pământ aș stânge:Aș izbucni în cântece divine,Să-mpart la toată lumea care plângeSalutul unei fericiri ce vine...

Fii tare, inimă! Norocul vine...