Sonet (Panait Cerna)

Un glas blajin din lumi întunecateÎmi tremură cu sfânta lui vibrareA gândurilor caldă întrupareÎn pacea unei liniști fermecate...

Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare,Când toate par în visuri cufundate;De-a pururi ard privirile-nsetate,În noapte-mi, ca un far pe-ntinsa mare...

În ele tremură povești frumoase,Ce plâng un farmec ruinat în vremuri,Redeșteptându-mi amintiri duioase...

Și eu le-ngân. - E trist mereu să tremuri,În umbra visurilor irositeDe dorul unor clipe fericite...