Tristeţea Lenorei (Sonet dublu)

Pe sub portale-ți stau în pazǎCavași cu bǎrbile-argentine —Rǎsar batrânii sǎ te vazǎTrecând ca visul pe ruine...

Supuși sau suflete haineSub ochii tăi îngenunchează —Ah, ochii tăi ce smulg suspineȘi ard ca soarele-n amiază!...

Tu ai palate ce sfideazăSplendoarea calmă-a lunei pline —O, cea mai albă din regine,Ce jale grea le populează?

"În nopțile de mai senineE-atât de blândă-a lunei rază,Și totuși firea plânge-n sineȘi trandafirii lăcrămează...

Cu mine-a fost destinul darnic:Un cer de-a pururea senin —Hebè, scânteietor paharnic,

Mi-a-ntins o cupă de rubin;Dar cupa spumegă zadarnicCând n-am în cinstea cui să-nchin!"

. . . . . . . . . . . . . . . .

Cu lacrami sufletu-mi să-adapa,Privindu-i lespedea-n bujor...Vezi tu o cruce lânga apă?

Acolo zace Leonor,Si florile-au venit la groapăSă plângă pe o soră-a lor...